Administratorii de pensii private obligatorii (Pilonul 2), al căror portofoliu însumează 8,04 milioane de salariați români, au închis anul 2022 cu o cifră de afaceri totală de 344,5 milioane de lei, în scădere cu 42,8% față de 2021.
Ordonanța 1/2020, care modifică celebra OUG 114/2018, a primit raport de respingere de comisiile de specialitate din Senat. Guvernul PNL Orban, recent demis prin moțiune de cenzură, și-a propus să înlăture prevederile pe care le considera "nocive" sau chiar "toxice" introduse de fostul Cabinet PSD Dăncilă în sectoare precum energia sau cel financiar-bancar. Intenția PNL este acum în pericol în cazul în care PSD reușește să impună respingerea OUG 1 și la Camera Deputaților.
Șase din cei șapte adiministratori prezenți pe piața pensiilor private (Pilonul II) susțin în rapoartele pe anul 2018 că există "incertitudini semnificative" cu privire la continuare activității dacă Executivul nu modifică noile cerințe de capital impuse prin OU 114. Prin actul normativ adoptat în decembrie anul trecut fără consultarea industriei și în lipsa unui studiu de impact, Guvernul a obligat administratorii să majoreze capitalul social cu suma totală de 3,7 miliarde de lei, de peste 10 ori față de nivelul actual.
Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii acceptă ideea Guvernului de a contribui financiar la anumite proiecte, avansată în discuțiile de astăzi cu autoritățile ca o condiție pentru modificarea OU 114/2018, transmițând acum că "au reconfirmat interesul deja manifestat în ultimii ani" în diversificarea universului investițional, astfel încât fondurile de pensii private să fie implicate și mai mult în finanțarea economiei românești, ținând cont în primul rând de interesul participanților. Reprezentanții industriei s-au angajat să exploreze "opțiuni de lărgire a universului investițional", inclusiv căutând cele mai bune practici europene și internaționale în materie, urmând să trimită aceste informații către autorități.
“Fondurile de pensii nu sunt suficient implicate în economia reală. Am discutat soluții de compromis cu administratorii lor ca să fie mai implicate”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după întâlnirea cu reprezentanții administratorilor de fonduri de pensii de Pilon 2. Extinderea plasamentelor pe care aceștia le pot face din banii contributorilor și la categorii mai puțin “conservatoare”, în funcție de prioritățile statului, este o condiție pe care Guvernul PSD-ALDE o pune pentru a reduce cerințele suplimentare de capital impuse prin OUG 114 administratorilor de fonduri, la niveluri care, pentru mulți, nu mai justifică rămânerea în piață.
Cotele de majorare a capitalului social impuse fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) prezente pe piața din România sunt negociabile în măsura în care administratorii acestora vor ajunge la o înțelegere cu Guvernul privind sprijinirea investițiilor sale prioritare, precum cele din sănătate, energie, infrastructură și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta a confirmat totodată informațiile transmise anterior de Profit.ro cu privire la solicitările adresate de Guvern administratorilor de fonduri.
Acționarii celor 7 administratori de pensii private obligatorii (Pilonul II) prezenți pe piața din România au venit la București pentru a discuta cu autoritățile despre OUG 114/2018, cum a anunțat Profit.ro săptămâna trecută, cele două părți convenind să se revadă la finalul lunii, interval în care administratorii să se gândească în ce proiecte de parteneriat public-privat sau proiecte de infrastructură ar fi dispuși să investească, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Acționarii celor 7 administratori de pensii private obligatorii (Pilonul II) prezenți pe piața din România vin la București pentru a discuta cu autoritățile despre OUG 114/2018, având în intenție discuții, printre alții, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Leonard Badea, au declarat pentru Profit.ro surse autorizate.
Administratorii celor 7 fonduri de pensii private administrate privat (Pilonul 2) vor aplica lunar un comision cuprins 0,02% și 0,07% din activul net, care va fi influențat atât de rata de rentabilitate a fiecărui fond pentru ultimele 24 luni, cât și de rata inflației. Până la finele anului 2018, când Guvernul a diminuat comisioanele administratorilor pensiilor private și a introdus posibilitatea retragerii anticipate, legislația stabilea că administratorii pot aplica un comision prin deducerea unui cuantum din contribuțiile plătite, dar nu mai mult de 2,5% din suma virată în contul fiecărui participant, respectiv prin deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,05% pe lună.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) aveau active în valoare de 47,6 miliarde de lei, la 31 decembrie 2018, în creștere cu 19,7% față de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Administratorii fondurilor de pensii private trebuie să majoreze capitalul social cu cel puțin 3,7 miliarde de lei până la finele anului viitor și să vină cu cel puțin jumătate din această sumă până la finele lunii iunie. Mai mult, comisioanele încasate de administratori sunt plafonate la 1%. Calculele Profit.ro, realizate anterior, arată că necesarul de capital suplimentar se ridică la 3,7 miliarde de lei. CALCULELE pentru fiecare administrator în parte.
Acționarii administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor fi obligați să aducă noi infuzii la capitalul social, al cărui nivel minim va fi calculat și actualizat în raport cu valoarea contribuțiilor participanților. Calculele Profit.ro arată că cei șapte administratori prezenți pe Pilonul 2 vor fi obligați să majoreze capitalul social cu suma totală de 3,699 miliarde de lei, de la un nivel actual de 341,24 milioane de lei.